fara titlu

isi simti trupul lipit de-al lui si primul lucru la care se gandi a fost faptul ca trupurile lor nu se mulau perfect unul dupa celalalt, asa cum povesteau romanele de dragoste. al ei era prea osos si batut de vreme, cu vergeturi pe coapse si pe burta. obsesii de mult uitate. avea carne pe el, dar nu avea viata in carne. ar fi vrut sa fie femeia care sa-si poata strivii sanii de pieptul lui, sa-i trezeasca dorinte ascunse, dar nici macar ei nu-i umpleau causul palmei cand se atingea in lipsa lui.

lui ii placea sa manance. mult, cu pofta. si asta ar putea fi o explicatie indeajuns de buna pentru pofta ei crescanda de mancare din ultima vreme. si toate mesele copiase se vedeau pe trupul lui, pe burta si pe picioare. in obraji. bratele ii erau frumos conturate, puternice, pentru a se putea tine deasupra lui in fiecare noapte. oasele ei din zona pelvisului il impungeau in stomac. gambele lui butucanoase ii striveau ei betele.

dar el o umplea pe ea si invers. nu se completau, nu traiau in povesti cliseice, dar cu trupul lui transpirat peste al ei, ea nu-si mai simtea lipsurile. corpul ei firav in bratele lui nu-l mai facea sa se simta neputincios.

se ghemui mai bine, ascunzandu-si nasul in pieptul lui. bratul lui stang i se stranse peste talie, degetele cuprinzandu-i abdomenul. ii inspira parfumul si isi spuse ca acela ar putea fi raiul ei. dar e o diferenta mare dintre “ar putea fi” si “este“.

Fata care nu stie sa isi ceara scuze

– Imi pare rau pentru data trecuta. Stii tu, daca am exagerat prin vorbele mele sau am spus ceva ce nu a fost OK…Dar trebuie sa intelegi…
Am inchis ochii si i-am blocat vocea. Undele se opreau in urechea externa, fara ca sa atinga timpanul si apoi sa transmita semnalele la creier pentru a le transforma in cuvinte pe care le-as fi putut intelege. Oricum stiam ce voia sa zica. Am mirosit ca o sa-mi tranteasca acel gen de scuza inca de cand a pasit pe usa, in pantofii ei cu talpa rosie.
De cate ori auzisem eu fraza “imi pare rau, dar…”? Am pierdut numaratoarea incat nu mai am nicio reactie in fata lor. Aveam asteptari in trecut. In prezent sunt resemnat si nu mai am asteptari de la cei din jurul meu. Le iau vorbele ca atare – vorbe goale pentru a crede ca a mai ramas ceva uman in noi. Dar e doar praf si scrum din ceva ce ar fi putut fi.
Oftez, dau din cap la momentele potrivite si ii privesc alunita de pe obraz. Niciodata nu am observat cat e de mare. Si are un fir de par blond fix in mijloc. Stomacul mi se strange si simt in gat tot micul dejun. E ciudat cum atunci cand o persoana te enerveaza incepe sa nu-ti placa nimic la ea.
– Ma asculti? Zi ceva!
Clipesc repede, rupt din propriile mele analize asupra persoanei ei si o privesc in ochi. Nu stiu ce a zis ultima oara si nici nu imi pasa.
Felul in care ii freamata narile imi da de stire ca o sa faca implozie cat de curand. Atat a fost si cu scuzele ei de rigoare. Acum va incepe sa imi spuna ca “de asta nu merge relatie; tu nu esti atent la ce zic, la sentimentele mele, la nevoile mele”. Ca la un foc automat, ea incepe sa turuie tot ce am gandit eu. Mama, e vrajitoare de imi citeste gandurile? Imi opresc un zambet. Nu era nevoie sa pun benzina pe foc.
Imi trec mana prin par si ma scarpin cu degetul mic dupa ureche. Trebuie sa imi schimb ochelarii, incep sa ma jeneze si ma doare capul de la ei. Si poate sa merg la un masaj. Toata treaba asta cu meseria de scriitor e mai obositoare decat as fi crezut. Nu pot scrie in pat ca ma ia somnul, nici in bucatarie ca frigiderul ma trage spre el cu o forta inexplicabila. Doar in biroul amenajat in camera dinspre strada, pe masa din lemn masiv de stejar, sub geam. Acolo imi sta frumos laptopul, alaturi de o scrumiera mereu plina si masina de scris. E veche, functioneaza, dar nu am nevoie de ea. Doar in momentele in care ma cuprinde o nostalgie pe care nu stiu cum sa o transpun in cuvinte. Si tehnologia de ultima ora nu ma ajuta, asa ca recurg la masinarii traditionale, cu o incarcatura emotionala la fel de mare ca si sufletul meu. Masina de scris ma lasa sa ma mint frumos ca poate trecutul nu a fost doar plin de greseli. Ca au existat si momente frumoase, care au meritat sa fie batute pe o foaie galbena. Eu tind sa cred ca au fost vremuri chiar mai bune.
O mana cu unghii negre isi pocneste degetele in fata mea. Iar am visat cu ochii deschisi.
– Ce e cu tine? Ma intreaba ea pe o voce joasa, sprancenele formandu-i o singura linie pe fruntea mica.
Ma uit la ea si nu stiu de unde sa o iau. Nici nu mai stiu de ce m-am indragostit de ea. Dar nu cred ca a fost vorba de sentimente. Doar sex. O seara in care am uitat cate pahare cu vodka mi-au trecut prin fata, un cocktail roz si excesiv de dulce cumparat persoanei potrivite, cu crapatura rochiei mult prea sus. In doua ore ea era deasupra mea, cu unghiile infipte in umarul meu, miscandu-si pelvisul in ritmuri ametitoare. Si felul in care se ridica si se lasa iar in jos, stramta cum era, m-a facut sa iau decizia ca poate o asemenea persoana nu ar fi rea la casa omului.
Si s-a dovedit a fi adevarat. Atunci cand am facut-o in picioare, ea cu spatele lipit de peretele din scara blocului. Sau pe masa din bucatarie. Sau in baie. S-a lasat cu multe bule de sapun si suprafete cam prea alunecoase si nu mi-a placut. Nu am mai simtit-o chiar atat de stramta. Pentru multe saptamani am crezut ca ea a fost virgina atunci cand m-am culcat cu ea in hotel. Dar ea sustine ca nu. Ca a mai facut “dragoste” cu inca doua persoane.
-Unul de aceeasi varsta ca si tine si altul mai in varsta, nu? i-am spus eu atunci.
Ea a facut ochii mari, ca o pisica, si s-a inrosit. Era prima oara cand o vedeam rosie.
– Da, de unde stii?
– Am si eu experienta mea.
Nu a mai zis nimic dar sigur o stresa gandul unor alte prietene. A strambat din nas si a continuat sa spele vasele, cu spatele la mine. Sortul ii cuprinde delicat soldurile, funda alba cazandu-i peste fund. Am masurat-o din cap pana in picioare, ajungand la concluzia ca ii sta bine in acei blugi. Si i-ar sta si mai bine fara ei. M-am dus in spatele ei si i-am strans fesele in palma prin material, obtinand de la ea un chitait de soarec, urmat de un oftat de placere atunci cand mi-am strecurat cealalta mana in pantalonii ei, simtind-o calda si uda.

– Nu am nimic, i-am raspuns plictisit, sprijinindu-mi barbia in palma. Incercam cumva sa ascund erectia care mi se forma. Ea avea chef de cearta, eu aveam chef sa i-o trag in acel moment. Eram un cuplu fericit.
– Hai in pat.
De data aceasta s-a inrosit de nervi. Si a urmat un alt discurs, de data aceasta cu tente feministe, in care imi reprosa ca eu tratam femeia ca pe un obiect, mai ales pe ea. Era si ea om, nu masina pentru a-mi satisface mie placerile.
– Normal ca esti om. O masina nu ar fi atat de calda si uda si stramta ca o femeie. Nu ar pulsa asa ca tine in jurul meu.
In urmatoarea clipa am vazut peretele din stanga. Cred ca era cazul sa zugravesc tot apartamentul. M-a plesnit fara niciun avertisment. Dar poate ca o meritam. Intrecusem masura. Oare plangea? Nu-mi placeau femeile care plangeau. Am stat asa o clipa, cu privirea atintita asupra unui tablou cu Hitler si Stalin, incercand sa gasesc o solutie cat mai potrivita.
M-am ridicat in picioare si am luat-o in brate. Trupul mic i se scutura din cauza suspinelor si a unor cuvinte pe care nu le-am inteles oricat m-as fi straduit. I-am mangaiat parul si gatul subtire, alb, spatele si talia firava. Ea s-a mulat dupa forma trupului meu, parca curgand, ca o pisica. I-am dat parul la o parte si am sarutat-o pe gat, acolo unde stiam ca ii face placere.
Un oftat de placere i-a scapat printre buze si stiam ca noi doi eram deja impacati.
Eu incepeam sa ma satur si erectia mi s-a dus de tot.
Cu pasi marunti am inceput sa ne miscam prin camera, gura mea pe gatul ei, pe obraji, pe buze. Am lipit-o de o suprafate tare si i-am desfacut bluza. Nu avea sutien. Anticipase asta?
M-am dat un spate inapoi, pentru a o vedea. Stiam ca nu ii place cand fac asta si tocmai de aceea o si faceam. Ea nu m-a putut privi in ochi dar nici nu s-a acoperit. Am sarutat-o din nou si i-am simtit sanii plini cu sfarcurile intarite.
I-am desfacut si slitul de la pantalonii scurti. Stiam cum aveam sa o gasesc. Am zambit in par si o mana am sprijinit-o de usa, alta era la ea in chiloti. Pieptul ii urca si cobora pe tricoul meu, respiratia devenindu-i din ce in ce mai rapida. Stomacul i se contracta si stiam ce avea sa o urmeze. Eu nu simteam nimic.
Click.
Am deschis usa de la intrare si am impins-o pe holul blocului.
Ea se uita nedumerita la mine, nestiind ce se intamplase, nestiind ce sa-mi spuna, ce sa urle. Sa planga sau sa fie nervoasa? Nu stiu ce nu-I venea sa creada mai mult. Ca am aruncat-o afara din apartament aproape goala? Sau ca nu am lasat-o sa aiba vreun orgasm? Sau ambele? Sau ca am indraznit sa fac una ca asta, tocmai ei.
– Termina singura. Esti capabila, nu?
Si i-am trantit usa in nas. In sfarsit aveam parte de liniste. Am luat pachetul de tigari de pe masa si mi-am aprins una, mergand in acelasi timp spre camera de scris. Dupa luni intregi in care m-am simtit secat de orice idee, luni in care am gandit cu capul de jos, aveam in sfarsit un subiect pe care sa-l dezvlot. Am tras scaunul, fara sa ma intereseze ca parchetul va fi zgariat, asa cum ea imi tot zicea de nenumarate ori si m-am asezat. Tigara mi-am pus-o in scrumiera si am apasat butonul de pornire de la laptop. Bazaitul familiar al ventilatorului s-a auzit brusc si eu m-am simtit acasa.

Cronicile unui om nemultumit

Omul este acea fiinta care cauta echilibrul de cand se naste si caruia ii atribuie denumirea de “sensul vietii”. Atunci cand acesta nu-l primeste devine un om nemultumit. Insa acest specimen nu isi pierde speranta si cu o ambitie greu de gasit la oamenii obisnuiti, continua sa cerceteze pamantul de urme. Dar este cunoscut faptul ca ambitia nu este rasplatita cu rezultate si nici incununata de noroc, asa ca acest om primeste doar doze mici de dezamagiri pentru asteptari mult prea flamande.
Unii dintre voi gasesc actul de canibalism ca fiind ceva grotesc. Dar atunci cand foamea ii roade din interior spre exterior si singura sursa este pe doua picioare, nu exista alta solutie.
Aceste specimene incep pe bajbaite, ca niste nou-nascuti. Increderea pare cea mai fragila, cea mai usor de digerat, asa ca o aleg ca prima masa. Nu conteaza de unde vine: din ei, din restul, din plante, de la cer. Dar nu e suficient. Se trece la vointa, la ambitie, ca doar sunt in cantitati mai mari. Le-au avut pana in momentul respectiv. Totul se ia cu doze mari de pozivitate, ca sa alunece mai bine pe gat.
Drept rezultat, primesc o senzatie slaba de plin. Este acolo, mica, in fundul mintii sau al stomacului. Ei vor sa o simta in fiecare fibra asa se intorc la mancat.
Pe drum insa, apar niste semne de intrebare: “de ce acesti oameni trebuie sa se hraneasca intr-o lume in care ar trebui sa fie hranit de altii?”
Sentimentele sunt singurul lucru ramas intact. Unul cate unul, se duc. Incetul cu incetul, pana nu mai ramane nimic. Si atunci nu mai are din ce sa manance. Cu timpul, uita de foame, uita ce inseamna notiunea de a fi satul. Traieste cu un simplu gol ce nu poate fi umplut.
Aceste specimene nu isi schimba comportamentul in societate, nici infatisarea. Sunt la fel ca restul, ca tine, ca mine, ca ei. Pana cand intr-o zi nu vor mai fi.
Voi numiti un astfel de om “nesuferit, scorpie, nemultumit, deprimat, mofturos”. Eu il numesc doar un om trist ce va muri cu prea multe regrete. Doctorii il numesc depresiv. Fiecare are un nume pentru stihiile din propriul suflet.

~

Oh, voi, oameni ignoranti. Stiti doar sa judecati, sa va dati cu parerea. Dar voi nu intelegeti.

wonderland is dead

It was perfect in the beginning.
I got to know you,
You got to know me.
It was just like a fairytale

Maybe that’s why this poem starts this way.
Very sappy, to be honest
All sweet, but nothing true.

You see, we were blind.
Oh, so blind that all we could the see were the wonders that we did not have.
We were amazed by the other’s imperfections that we considered them qualities.
We wanted to have those traits too. For ourselves.

I wanted to be you.
You wanted to be me.

You told me I was humble. And beautiful.
You loved my eyes. My little gestures.

It’s true that I don’t drink my coffee with sugar. But not because I know that I’m sweet
As you put it
It’s because I want to be reminded that reality is bitter.
Wonderland is dead, you know.
There is no mad hatter or cheshire cat.
We are no alice.

But I didn’t like myself.
I wanted to be you.
You were perfect.
The artist I will never be.
You had that aura about you that screamed “I’m the queen
So bow down bitches”
You were true to the world.
You were true to yourself.
Me.
I was just lying little brat.
Still am.

But then things started to drift apart.
Our demons started to get to know each other.
Mine were shy.
Yours were dreadful.
We were overwhelmed.
Our demons made love.
We…what happened to us?
Do I despise you? Envy you? Pity you?
I don’t want to be you anymore.
Do I?

Maybe it is because we know now who we truly are.
Maybe we can’t stand each other because of this.
Or maybe we love each other so much that we don’t know how to show it anymore.

The big NOs and YESs of 2015

aşa, ca ultimă chestie pe anul acesta, înainte să sărim toţi în sus de fericire la miezul nopţii, să ciocnim pahare cu şampanie ieftină şi să îmbrăţişăm persoane pe care nu le suportăm.
consideraţi postul acesta un fel de continuare la “revelaţii, zici”, pentru că am uitat să scriu câteva chestii importante acolo. cele mai importante după părerea mea.

1.fără aşteptări prea mari. niciodată nu fac bine. nici prea optimist, dar nici prea pesimist. şi nu aştepta nimic de la nimeni pentru că riscurile de a fi dezamăgit sunt foarte mari.
fii realist!

2.dacă îţi propui să faci ceva, atunci fă. nu aştepta să vină luni, pentru că îţi place să începi lucrurile de la începutul săptămânii (ha!) sau să vină sărbătoarea x, momentul y, z. nu mai pierde vremea şi fă ce trebuie exact în momentul în care te-ai decis că trebuie să schimbi ceva. viaţa şi timpul nu aşteaptă după leneşi sunt şansele de a ajunge la 50 de ani cu enşpe mii de regrete sunt…imense.

3.spune “nu” şi “da” when you actually mean them. nu le inversa că după o să ajunzi pachet de nervi.

4. ţine-ţi promisiunile, indiferent de cât de mari sau mici sunt.

5.fii punctual! oamenii punctuali sunt cei mai iubiţi! (asta trebuie să bag şi eu la cap)

6. don’t worry, be happy!!!! Asta e cel mai important! Nu te stresa când nu e cazul şi nu te lega la cap când nu te doare. Be yourself and be happy!

cu acestea fiind spuse, va doresc un calduros “la multi ani” si fie ca anul viitor sa fie nebun, plin de iubire, bani si dorinte implinite!

revelaţii zici?

da, ăsta va fi un post atipic pentru blogul acesta. nu-mi place să “blah-blah-blah” despre chestii personale decât dacă o fac în versuri sau într-un mod foarte poetic, dar întotdeauna există o excepţie, nu?
am citit pe puţin cinci posturi pe bloguri diferite despre anul 2014 şi despre ce lucruri a reuşit să şteargă lumea de pe listele întocmite la finalul anului 2013 şi ce alte planuri mai au pentru anul 2015. ah, si dintre toate, doar unul mi-a plăcut foarte mult, as always, pentru ca maria este awesome şi trebuie citită – click.
anyway, eu nu am aşa ceva. liste mi-am făcut de când lumea şi niciodată nu m-am ţinut de ele. i’m a lazy bastard, what can i say? plus că mă schimb după cum bate vântul aşa că nu are rost să-mi mai fac liste. sau, cel puţin, nu are rost să le fac până nu ajung să mă înţeleg mai bine pe mine şi să-mi dau seama ce vreau să realizez cu adevărat. sau îmi mai fac liste imaginare în cap, fără să le notez niciunde şi uit de ele. sunt mai rău decât o persoană în vârstă.
anyway, anul acesta nu am realizat foarte multe. poate doar acum, pe final, când, în sfarşit, am reuşit să pun mâna pe un job plătit unde chiar fac exact ceea ce-mi place: să scriu!

revenind, anul acesta nu a fost un an perfect pentru mine. nu am făcut chestii pe care voiam să le fac de la grădiniţă. în schimb a fost un an al revelaţiilor. mi-am dat seama de lucruri, am analizat altele până la sânge şi am ajuns să ma cunosc mai bine and i’m fucking proud of it! i’m awesome and i know it!
trecând peste izbucnirea mea narcisistă, 2014 a fost minunat. mi-am pierdut vara în cel mai groaznic mod cu putinţă (şi am să regret asta cât voi trăi) dar măcar am ajuns la nişte concluzii, mi-am pus alte întrebări care m-au ajutat mai târziu şi mi-am dat seama, cât de cât, de ce lucruri îmi plac şi ce vreau să fac.

acum, despre ce revelaţii vorbesc? despre următoarele:

.nimeni, dar nimeni nu o să-ţi dea mură în gură. poate o să-ţi arate un indiciu, dar drumul trebuie să-l descoperi şi să-l parcurgi singur (încă încerc să mă familiarizez cu ideea asta; greu de digerat)

.poţi face mai multe lucruri în acelaşi timp, dacă îţi place ceea ce faci. nu trebuie să te decizi asupra unuia şi să mergi înainte ca şi calul. nimeni nu îţi cere asta (sau poate că ţi se cere) şi trebuie să fii prost ca să-ţi ignori hobby-urile doar pentru ei cred că nu e bine pentru tine sau pentru că nu aduc bani.

.fii tu însuţi. până la urma fiecare e cea mai importantă persoană pentru el însuşi şi nu trebuie să-ţi spună cum trebuie să fii. societatea e de căcat şi noi o modelăm.

.spune ceea ce simţi, mai ales când ceva te deranjează. o să faci noduli pe tiroidă dacă înghiţi toate căcaturile (learned this the hard way).

.citeşte ce vrei. ascultă ce muzică vrei şi fii mândru de ceea ce îţi place. să te doară la 11 metri în spate dacă alţii te critică. asta dacă nu asculţi manele sau muzică româneasca bumzi-bumzi sau daca nu te uiţi la emisiuni naşpa de la tv. sau dacă nu citeşti 50 umbre întunecate. dacă faci astea atunci poate ar trebui să-ţi reanalizezi gusturile.

.dragostea nu se poate cu forţa. punct.

.asculta mai mult şi vorbeşte mai puţin. oamenii au nevoie să fie ascultaţi. fiecare are problemele sale şi nu au nevoie să mai audă cât de naşpa a fost ziua ta.

.ascultă, fă-i să se simtă mai bine, ajută-i să se descarce dar dacă nu ştii ce sfaturi să dai atunci mai bine taci. încă o chestie pe care am învaţat-o pe propria piele şi câteodată e mai bine să-ţi ţii sfaturile pentru tine. dar nu întotdeauna. nu se ştie ce vorbe înţelepte poţi spune şi care îl pot ajuta pe cel de lângă tine.

.nu-ţi uita prietenii vechi. până la urmă ei vor fi mereu lângă tine. sună-i când ştii că nu le-ai mai auzit glasu’ de o săptămană, stabileşte o zi în care să ieşiti la cafea, povestiţi până vi se usucă gura. prietenii vechi te cunosc şi te înţeleg cel mai bine. cei noi vor avea nevoie de mult timp ca să nu te mai judece. acelaşi lucru se aplică şi la rude.

.nu încerca să fii prieten bun cu toata lumea, cu colegele de cameră, cu vecina, cu vânzătoare. termenul de “amic/amică” nu a fost inventat degeaba. ai nevoie de o mână de oameni care să-ţi fie aproape. restul vine şi se duce.

.dacă tu vrei să îmbraci chestia aia ciudată deşi nu ştii dacă e bluză sau fusta, păi îmbrac-o. ăla e stilul tău şi tu te simţi bine aşa. sau ce, vrei să fii ca toata lumea?

.bârfa dăunează grav sănătătii. la fel şi judecatul. ştii doar un nume, nu povestea din spatele numelui.

.petrece timp singur dacă tu vrei asta şi nu simţii nevoia să te explici. şi mai ales, nu are de ce să-ţi fie ruşine. timpul singur, cu tine, este cel mai preţios.

.nu are rost să-ţi explici deciziile în enşpe mii de cuvinte dacă tu ştii că sunt potrivite pentru tine.

.îţi place one direction? şi ce? şi mie.

.nu lăsa pe nimeni să-ţi strice buna dispoziţie cu starea lor de căcat. şi mai ales când faci ceva ce ţi-ai dorit să faci de foarte multă vreme.

.you wanna be an unicorn? then be an unicorn. nu toţi suntem născuţi să fim gri într-o masă de oameni gri.

.dacă vrei să faci un lucru păi fă-l. nu aştepta pe altcineva să-l facă pentru tine.

.rezolvă-ţi problemele fără să mai ceri ajutorul în toate părţile. nimeni nu o s-o facă pentru tine.

.dacă vrei să dormi, dormi.

.nu lăsa pe nimeni să-ţi spună ce e mai bine pentru tine. tu ştii exact de ce are nevoie sufletul şi corpul tău şi ai face bine să le hrăneşti corespunzător.

.vrei să scrii ca palahniuk sau murakami sau orice alt scriitor minunat? scrie. reacţiile oricum vor fi împărţite.

.poţi să economiseşti dacă îţi propui cu adevărat. nu mai mergi în cafeneaua aia simpatică sau nu mai mânânci pizza aia delicioasă, ce-i drept, dar dupa trei luni ai bani de tatuaj. sau de un set de cărţi pe care l-ai vrut de ceva vreme.

.nu are rost să-ţi fie ruşine cu cine eşti. nu-ţi place, schimbi. dar mereu fii mândru de ceea ce eşti în această clipă pentru că ai vrut să fii aşa într-un anumit moment al vieţii tale.

.feminism înseamnă egalitate. he for she. she for he.

.ai ales un drum cu un anumit scop chiar dacă l-ai uitat sau chiar dacă nu îţi mai place. înainte să iei decizii pripite, inspiră şi expiră adânc, fă un pas înapoi, analizează situaţia şi încearcă să-ţi aminteşti de ce ţi-a plăcut acel lucru. oricum, dacă vrei să renunţi la el renunţi din prima, fără să mai ai dubii. dacă le ai înseamnă că e ceva care te ţine acolo şi trebuie să-ţi dai seama ce.

.oamenii sunt bătuţi în cap uneori şi dacă vrei să ştie ce simţi trebuie să le spui, apoi pune afişe în tot oraşul ca să-şi dea seama.

.gramatica e foarte importantă!

.e perfect normal să stai până în zori să citeşti o carte (chestia asta o ştiu de mult dar voiam să o împărtăşesc şi cu alţii).

.toţi suntem nişte attention whores. mai mari sau mai mici aşa că nu are rost să negi asta. depinde doar de situaţiile în care suntem aşa.

.încă o dată: judecatul dăunează grav sănătăţii. persoanele pe care le judeci aspru din cauza unor bârfe pot fi, de fapt, nişte persoane super faine.

.nu judeca. mai bine ai încerca să înţelegi.

.e important să răspunzi la timp la mesaje/emailuri/etc. nu lăsa lumea să aştepte dacă tu nu vrei să aştepţi.

.uneori, lucrurile chiar se întâmplă cu un scop. alteori (de cele mai multe ori) nu, pentru că universul este pur şi simplu random.

.da, de acord că poate există illuminati şi energii şi alte chestii de genul şi secrete şi o istorie adevărată care ar răsturna lumea cu curul în sus dacă oamenii ar ştii de ele, dar de ce să-ţi pierzi timpul cu ele cand oricum nu ai cum să aflii totul? doar dacă ai un drum sigur şi oameni de contact şi ştii sigur că asta vrei să faci. dar în rest, de ce nu încerci să-ţi trăieşti viaţa şi să faci ceva bine pentru umanitate?

.fii bun, dar nu prost. fii bun şi fă chestii pentru cei din jur, dar în aşa fel încât lumea să te nu ia de prost şi să primeşti respectul cuvenit.

.science rulz!

.nu aştepta 100 de ani ca să faci ceea ce vrei cu adevărat. nu ai nevoie de aprobarea nimănui şi dacă tu ştii că acel lucru ţi se potriveşte şi este benefic pentru tine, atunci fă-l.

.nu te compara cu nimeni. fiecare este unic în felul lui şi mereu va exista o persoană care va fi mai bună decât tine la un lucru aşa cum tu eşti mai bun decât altcineva la o altă chestie. deal with it!

.familia e cea mai importantă.

.dacă ai început un lucru (fie el serial, anime, carte etc) du-l până la capăt.

.nu încerca să-ţi planifici viaţa la 21 de ani şi nu te panica dacă nu ştii ce să faci. eşti abia la început şi ai timp suficient.

.experimentează cât mai multe lucruri ca să-ţi dai seama ce-ţi place cu adevărat.

.ascultă părerea celor din jur, mai ales a părinţilor. they know best sometimes.

.învaţă să accepţi critica atunci când este oferită cu bună intenţie.

.daca ai ceva fain de împărţit cu lumea, atunci împarte, chiar si pe facebook. nu ţine doar pent tine.

diplomaţia este mama tuturor. chiar dacă îţi vine să rupi capul celui din faţa ta, zâmbeşte şi încearcă să rezolvi situaţia cu calm. dacă nu merge, atunci termină-l frumos, măcar aşa nu te murdăreşti cu sânge pe mâini.

.renunţă la telefon, muzică sau orice gadged înainte de somn cu cel puţin o oră înainte. somnul tău va fi mult mai dulce, trust me.

.nu te plânge că ai avut o viaţă prea uşoară pentru că brusc ţi se pare că nu e suficient de interesantă. fiecare se luptă cu proprii demoni şi nu ai nevoie de alţii mai întunecaţi.

.răbdare. răbdarea este cheia spre succes. Nu-ţi dori munţii când tu abia poţi urca un deal.

.fii recunoscător pentru ce ai.

.karma exista, sub forme destul de dubioase, dar există.

.ce dacă roşeşti? asta poate fi o armă preţioasă, chiar letală (if you know what i mean).

.cred că mă repet, dar: nu-ţi fie ruşine de cine eşti. be proud and awesome şi ai încredere în tine şi o să ai lumea la picioare.

.last but not least, fii tu însuţi! the rest doesn’t matter!

.hot british accent is hot.

.byeee!!!

p.s. cum mi-a scris o fiinţă dragă în mesaje, la două noaptea:
1. poţi. dacă nu poţi deveni o vrăjitoare, te facem scriitoare sau actriţă. rezolvăm.
2.you can always change. potriveala e un căcat.
3.mereu mă vei avea pe mine şi familia ta.
4.frumuseţea vieţiii stă în schimbarea constantă. nu-ţi place? next.

Regândit, recombinat, rescris

Sunt o persoană fără nume.
Fără chip. Fără identitate.

Cine sunt eu?

Nu ştiu.
Mă las modelată de alţii.
va fac vouă pe plac…
…doar pentru a mă găsi pe mine.
Experienţe. Vorbe multe, aruncate în vânt. Atingeri. Şoapte.
Zâmbete şi lacrimi.
Cred că toate astea mă pot forma. Că au o anumita greutate.

Dar cui îi pasă?
Nimănui. Nimeni nu vrea cuvinte dulci.
Unul pentru toţi şi fiecare pentru el.
Toţi aşteptăm un miracol de la un dumnezeu fără chip.
Miracole păgâne pentru oameni de lut, prea fricoşi să-şi asume vina.

Asta să fiu? Un om de lut? Fără suflet? Fără chip?
Mai cred?
Nu ştiu ce să cred.

Mă uit în oglindă şi văd o problemă
de matematică.
Prea multe variabile. Necunoscute. Litere greceşti.
Două constante care se pierd în masa de caractere.
Toate la fel.
Un egal după care urmează un semn mare şi gras
de întrebare.

Eu sunt x. Mic. Rahitic. Urât.
Dansez haotic pentru a primi atenţie. Pentru a primi o valoare.
Un chip.
Un scop.
Eu am chip.
Oare am?
L-am primit la naştere?
Sau
l-am pierdut în uter şi mi-am pus masca dinainte de ieşi în lume?
Ce suntem noi în afara măştilor pe care le purtăm?
Trebuie doar să ştim cum sa le jucăm şi putem să dormim liniştiţi seara.

Altă dimineaţă. Alt început.
Acelaşi x. Acelaşi suflet pe care l-am ignorat.
Nu e negru. Sau alb. Sau gri.
Este
transparent.
Poartă amprentele celor pe care i-am întâlnit ieri.
Alaltăieri. Anul trecut.

În mijlocul lui pluteşte
necunoscuta.

Il simţeam în palmă. Pe nas. În buric. Pe lobul urechii.
L-am ignorat. Din nou.
A doua zi am văzut doar plastelină.
Gata să fie modelată de voi.

Unul pentru toţi.
Unul pentru durerea voastră.
Eu pentru durerea lumii.

Îmi ignor sufletul pentru voi.
Vouă să vă fie bine.
Vă aud plângând în somn.
Nu pot să scap de voci.
De realitate.
E un scenariu macabru în care am înghiţit
…din greşeală…
pilula roşie.

În tot acest timp am crezut că mă zbat pentru mine.
Să rezolv problema.
Să găsesc necunoscuta

….

pentru voi.
Mă modelam pentru voi
ca să fiţi voi fericiţi.
m-am pierdut pe mine în momentul în care am încercat să găsesc o soluţie la durerea lumii.
O simt.
Dar nu pot face nimic.

Urlu.
Nu mă aude nimeni.
Plâng.
Nu mă crede nimeni.
Îmi spuneţi că sunt nebună. Că o asemenea durere nu există.
Nu o poţi exprima.

Totul este trist. Prea trist.
Şi noi, totuşi, mergem în fiecare seară la culcare şi ne gândim ce să mâncăm mâine dimineaţă.

patetic.

si totusi, ea ce aude?

care este sunetul singuratatii?
ce aude Maria atunci cand vrea sa isi intoarca privirile spre cineva si da doar de vid?
pana acum a spus ca nu-i pasa.
ca poate trai singura.
doar are tot
ce vrea
carti.muzica. arta.
lumea (ei) ideala la care
aspira.
dar s-a gandit -vreodata-
ce va face daca va ajunge acolo
sus,
unde vrea ea?
cine o va intampina pe maria?
cine ii va saruta obrajii obositi?
cine o va bate pe spate prieteneste
si ii va spune “felicitari”?
a crezut ca nu are nevoie de ei.
ca ei au nevoie de maria.
dar cand nu mai au nevoie?
ce face?
ei pleaca spre alte lumi. alte universuri ascunse in spatele a doi ochi frumosi.
universul ei s-a epuizat. sau poate nu-l mai intelege nimeni.
a vrut sa fie speciala? cateodata << specialul >> dauneaza
grav
sanatatii.
si o lasa singura pentru ca nimeni nu are chef de mofturi de
oameni speciali.

si totusi…
ce aude maria cand este singura?
rasete
si zambete
si culori
pe care tu le-a pierdut.
acuarelele nu o vor ajuta.
nu mai are pe nimeni.
si panza e sfasiata.

dar maria nu aude. maria e surda.

vreau, vrei, vor…nimic

Ea nu ii vrea.

Nici ei
nu o vor // pe ea.
Nu vrea zambete. Nu vrea flori. Nu vrea plimbari
lungi prin parc ce sunt bune
pentru suflet. Nu vrea rasarituri de soare pe balcon, cafele tari si paine
cu dulceata. Nu vrea cursuri de dimineata, carti ireale si filme prea bune
pentru viata. Nu vrea poezii ale unor poeti frustrati de viata, memorii.

//Lacrimi. Zambete. Urlete.

Ea vrea vise.

Ea vrea lumea aia, in care totul e posibil.
Nu mai are ce sa ceara de la realitate. A dezamagit-o (de prea multe ori).
Sperante desarte, promisiuni uitate, asteptari prea mari. Oameni
de cacat
cu zambete sparte. Ea nu se afla intr o nuvela stupida studiata la scoala.
Ea nu (ii) vrea.

Ei nu (o) vor.

Viata nu (o) vrea. Dar visele o cheama cu glas de sirena si ea cedeaza.
Nu mai are putere sa mearga inainte//Incredere ca va fi cum vrea ea.
S-a saturat sa fie Don Quijote la feminin.

Ea vrea intregul, nu fragmente.
O carte intreaga, nu pasaje fara sens.              Vrea visele realitate dar realitatea nu vise.

Rate this:

Draga Kait,

Nu ma cunosti. Nu ma stii. Probabil ca nu o vei face niciodata. Sunt doar un chip gri dintr-o alta masa de fete sterse. Am avut odata o scanteie dar realitatea a stins-o. La fel cum sufli intr-o lumanare al carei rost nu il cunosti. Dar nu vreau sa-ti vorbesc despre mine pentru ca nu vreau sa ma intalnesti. Acesta vreau sa ramana un simplu biletel, niste randuri pe un servetel din cafeneaua in care mereu mergi sa scrii scrisori. Sau poate scrii lista de cumparaturi si epistolele le compui acasa. Doar tu si tigara dintre degetele tale obosite stiu asta.

Te-am vazut si azi. Ai fost chiar in fata mea, langa geam, la doua mese distanta. Tu nu m-ai observat. Asteptai, pierduta, pe altcineva. Ma uitam la fiecare persoana care intra si asupra careia tu iti opreai privirile cu un anume interes. Sa inteleg ca iti plac oamenii, nu? Iti plac povestile din spatele nasului rosu sau a ochelarilor aburiti, asa-i? Si credeam ca o sa vad aceleasi emotii pe care le arati cand scrii. Vedeam doar tuse de pensule neterminate. Si apoi te-ai uitat la cafea si i-ai ratat intrarea. De unde am stiut ca el cand tu iti aratai vadit dezamagirea fata de lume prin nabagarea ei in seama?

S-a vazut pe fata lui. Nici nu a trebuit sa caute prin incapere ca sa te gaseasca. A zambit pe sub mustata si apoi te-a gasit, pe tine, printre umbre si ochii i-au explodat.

L-ai observat si tu, bineinteles. Ai inceput sa-ti rozi unghile, macinata de emotii. Poate de acei fluturi de la inceput. Si am stiu ca sunt invidioasa pe voi doi. Cred ca am stiu de la inceput ca voi fi din momentul in care te-am vazut scriind, indepartand nonsalant cu mana libera oja neagra de pe unghii.

Privirile vi s-au unit dupa clipe indelungi in care el iti numara ridurile de pe maini si se incrunta treptat. Si mi-am amintit un citat, total la intamplare, dar zau ca vi se potrivea. Nu mai stiu cine l-a scris dar a fost tare inspirat.

Da, probabil ca voi fi invidioasa pe voi cat voi trai dar mai stiu ca eu nu pot face fata la asa ceva. Nu multi ar fi in stare sa se ridice dupa ce isi arunca iubire si cutite in acelasi timp. Prin priviri.

Nu multi rescriu citatul “Niciodată lumina n-a avut atât de mult întuneric în esenţă” prin simpla lor prezenta, intr-o cafenea oarecare, fara macar sa-si fi adresat doua vorbe.

Eu o sa va mai veghez cat pot, cand va prind. As fi vrut sa mai stau, sa va privesc, dar rutina ma cheama. Inca nu am gasit chibrite suficient de puternice incat sa-mi reaprinda scanteia. Mai caut. Voi deja ati gasit ce vreti.

Luna